You are currently viewing ACTIVITATE CREATIVĂ LA CENTRUL SOCIAL CREȘTIN AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

ACTIVITATE CREATIVĂ LA CENTRUL SOCIAL CREȘTIN AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Astăzi, 27 septembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Dr. NIFON, la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei s-a desfășurat o activitate creativă la care au participat elevii clasei a III-a D de la Școala „Ion Alexandru Brătescu Voinești” din Târgoviște, sub îndrumarea învățătoarei Adriana Cioroba,  dedicată realizării de icoane pe sticlă. Acest atelier creativ a avut loc sub coordonarea Prof. Oana Florina din Dresden, Germania, și a Prof. Zoe Ionescu din Târgoviște.

Proiectul a avut ca scop promovarea tradițiilor culturale și religioase românești, punând accent pe dezvoltarea creativității și abilităților artistice ale copiilor. Icoanele realizate reflectă atât imaginația, cât și talentul elevilor, îndrumați de specialiști recunoscuți în arta sacră.

Inițiativa a fost apreciată de elevi și cadrele didactice, contribuind nu doar la consolidarea legăturii dintre generații, ci și la valorificarea tradițiilor noastre spirituale.

În săptămâna 23 – 27 septembrie la centrul nostru s-au desfășurat și alte ateliere de artă la care au participat 12 clase de elevi, care au lucrat tactilopictură, coronițe de toamnă, împletituri din hârtie și alte decorațiuni manufacturate sub coordonarea colegei noastre Luminița Șerbănescu.