Ieri, 16 iulie, Asociația Centrul Diaconal „Casa Creștină”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mirtopolit NIFON, Arhiepiscopul Târgoviștei, a participat la o activitate cu un profund impact educațional și social, desfășurată în cadrul Penitenciarului de Femei Târgșor, alături de parteneri instituționali și comunitari de prestigiu.
Evenimentul, organizat de Sectorul Reintegrare Socială al Penitenciarului, în colaborare cu Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Dâmbovița și cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, a reunit reprezentanți ai Camerei de Comerț Dâmbovița și ai organizației noastre, într-un dialog emoționant și sincer cu 16 adolescenți din sistemul de protecție socială, printre care și 5 din cei 6 tineri pcrotiți de noi la Apartamentul de tip familial Sf. Ierarh Nicolae.
Tinerii au ascultat mărturiile autentice ale unor persoane private de libertate – povești grele, dar pline de sens, care au transmis un mesaj clar: alegerile contează. Fiecare experiență a fost o lecție despre responsabilitate, asumare și speranța unui nou început.
Scopul activității: să contribuim, prin educație și empatie, la prevenirea comportamentelor deviante în rândul adolescenților și la consolidarea capacității acestora de a lua decizii conștiente, corecte și asumate.
Mulțumim organizatorilor și tuturor partenerilor implicați: Sectorul Reintegrare Socială al Penitenciarului Ploiești – Târgșorul Nou, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița (doamnele Ștefania Stroica și Alina Briceag), Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița (domnul Agent Șef Principal Victor Bucuroiu), precum și DGASPC Dâmbovița – pentru oportunitatea de a colabora într-un demers care oferă sprijin real, modele și repere tinerilor aflați în situații vulnerabile.
„Educația este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea” – spunea Nelson Mandela, iar acest slogan era scris pe peretele bibliotecii penitenciarului, locul unde s-a derulat activitatea.
Ieri, am ales să fim parte din această schimbare.







