Cu binecuvântarea Înaltpreasințitului Părinte Mitropolit Dr. NIFON, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, în perioada 9- 13 decembrie, Asociația Centrul Diaconal „Casa Creștină” Târgoviște, în parteneriat cu Federația Filantropia, și prin intermediul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească!”, a marcat anticipat Centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie (februarie 2025).
Prin această inițiativă, 100 de vârstnici din Arhiepiscopia Târgoviștei au primit câte un pachet alimentar și un kit de produse igienico-sanitare, donate de Mega Image România, parteneriat prin intermediul căruia se bucură de sprijin Federația Filantropia, și implicit beneficiarii organizațiilor member ale acesteia.
Acțiunea a avut ca scop sprijinirea persoanelor vârstnice aflate în dificultate și reafirmarea misiunii social-filantropice a Bisericii Ortodoxe Române.
Asociația Centrul Diaconal „Casa Creștină” Târgoviște, membră a Federației Filantropia, își aduce contribuția la acest efort comun, continuând să fie un pilon de susținere pentru cei vulnerabili din comunitate.
💙 Împreună, dăruim mai mult decât ajutor material – dăruim zâmbete, speranță și solidaritate!
🙏 Mulțumim Federației Filantropia și Mega Image România pentru sprijinul oferit și pentru implicarea în misiunea noastră!
Mai multe detalii despre Campania Ajută un bătrân să zâmbească! găsiți pe pagina web: https://cresc.federatia-filantropia.ro/