You are currently viewing „Elevi implicați în Săptămâna Verde și Săptămâna altfel,  la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei”

„Elevi implicați în Săptămâna Verde și Săptămâna altfel, la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit NIFON, Arhiepiscopul Târgoviștei, în cadrul celebrării Săptămânii Verzi, chiar de ziua sărbătoririi Sf. MC. Gheorghe, 23 aprilie, 27 de copii din clasa a II-a C, de la Școala Ion Alexandru Brătescu Voinești din Târgoviște s-au implicat într-o activitate captivantă și educativă la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Cu entuziasm și inspirație, aceștia au realizat o mascota a clasei din materiale reciclabile, evidențiind astfel importanța protejării mediului înconjurător și a reciclării, sub îndrumarea colegei noastre Luminița Șerbănescu și a dnei Învățător Viorica Mățăoanu.

Mascota, numită cu bucurie Gigel, a devenit simbolul unității și creativității clasei. Prin munca lor dedicată și prin utilizarea materialelor reciclabile, copiii au transmis un mesaj puternic despre responsabilitatea față de mediul înconjurător și despre importanța valorificării resurselor disponibile.

Tot astăzi, o clasă de elevi ai Colegiului Național Ienăchiță Văcărescu Târgoviște, coordonați de dna. Prof. Carmen Trandafir, au vizitat Centrul Social Creștin în cadrul Săptămânii Școala Altfel, aducând daruri pentru copiii care vor fi sprijiniți de Asociația Centrul Diaconal Casa Creștină în cadrul Campaniei umanitare Îmbracă un copil cu haine noi de Sfintele Paști!

Aceaste activități sunt doar câteva din multele inițiative desfășurate la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, unde copiii sunt încurajați să exploreze, să creeze și să se implice în acțiuni care promovează valorile sociale și ecologice. Prin astfel de activități, se cultivă în rândul tinerilor spiritul civic și responsabilitatea față de comunitate și mediu.

Ne bucurăm să vedem implicarea activă a copiilor în astfel de inițiative și să constatăm rezultatele pozitive ale eforturilor lor. Felicitări tuturor celor implicați în campaniile noastre umanitare ți educaționale și mulțumiri tuturor celor care susțin și promovează aceste activități educative și de mediu și voluntariat!