Cu binecuvântarea Înalpreasințitului Părinte Mitropolit NIFON, astăzi, 20 martie, la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, s-a desfășurat o activitate cu profund caracter filantropic și educativ, în cadrul Campaniei „Iubirea – scară către cer”, derulată de Școala Gimnazială „Șerban Cioculescu” din Găești îm parteneriat cu Asociația Centrul Diaconal Casa Creștină.
Continuând o frumoasă tradiție, elevii și cadrele didactice au arătat că perioada Postului Sfintelor Paști nu înseamnă doar înfrânare și rugăciune, ci și implicare concretă în sprijinirea aproapelui. În acest sens, sub coordonarea doamnei Carmen Vișoiu, director al unității de învățământ, și a doamnei Nicoleta Alexe, director adjunct, au fost colectate numeroase produse igienico-sanitare, rechizite, lenjerii de pat și alte bunuri necesare.
Toate aceste daruri au fost oferite cu multă generozitate Asociației Centrul Diaconal „Casa Creștină”, precum și beneficiarilor Căminului pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din cadrul Parohiei „Eroilor” din Târgoviște, la activitate participând conducerea unității de învățământ, alte cadre didactice și câțiva elevi.
Activitatea de astăzi evidențiază, încă o dată, faptul că educația autentică se împletește armonios cu formarea spirituală și morală a tinerilor, iar faptele bune devin roadele vii ale iubirii creștine. Prin astfel de inițiative, elevii învață să devină nu doar oameni bine pregătiți, ci și oameni cu suflet, capabili să aducă lumină și speranță în viața celor aflați în nevoie.
Asociația Centrul Diaconal „Casa Creștină” și Fundația „Parohia Eroilor” adresează sincere mulțumiri tuturor celor implicați în această acțiune, pentru dăruire, implicare și dragostea arătată semenilor.





