You are currently viewing PROIECTUL UMANITAR „ÎMBRACĂ UN COPIL CU HAINE NOI DE SFINTELE PAȘTI!” A AJUNS LA FINAL

PROIECTUL UMANITAR „ÎMBRACĂ UN COPIL CU HAINE NOI DE SFINTELE PAȘTI!” A AJUNS LA FINAL

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinâitului Părinte Mitropolit Dr. NIFON – Arhiepiscopul Târgoviștei și sub atenta coordonare a Pc. Pr. Dr. Ionuț Ghibanu – Președintele Asociației Centrul Diaconal Casa Creștină, în perioada 11-30 aprilie, s-a derulat proiectul Îmbracă un copil cu haine noi de Sfintele Paști!

Lansat pe pagina oficială de internet www.casacrestina.ro și pe pagina oficială de Facebook Asociația Centrul Diaconal Casa Creștină, proiectul și-a propus să aducă o bucurie în pragul Sărbătorilor Pascale pentru copiii dezavantajați, proveniți de pe tot teritoriul județului Dâmbovița. Copiii au fost selectați în urma unor anchete sociale efectuate de asistenții sociali de la cele 5 protoierii ale Eparhiei, sub coordonarea d-nei Asistent social Cătălina Ceapă.

În urma promovării pe internet am reușit să bucurăm 120 de copii, dublu față de anul trecut, cu vârste cuprinse între 1 și 16 ani, cu sprijinul a 71 de donatori individuali. Mulți dintre donatori au mers împreună cu copiii la cumpărături, alții au donat pachete cu haine care au fost trimise copiilor prin intermediul Asociației, alții au donat sume de bani în contul Asociației sau fizic, cu chitanță, iar personalul Asociației s-a ocupat de cumpărături și livrare. Am avut donatori în majoritate din județul Dâmbovița, dar ne-au fost alături și alte persoane din țară, sau chiar din Diaspora (Olanda, Regatul Unit, Spania și Germania). În acest an ne-am bucurat de prezența în rândul donatorilor a câtorva instituții care au înțeles că o formă de responsabilitate socială este reprezentată de sprijinirea ONG-urilor cu activitate socială.

Pe parcursul acestor 2 săptămâni intense am reușit să legăm destine, între beneficiari și donatori fiind create legături frumoase, am aflat povești de viață cutremurătoare ale unor copii care au fost nevoiți să renunțe la școală pentru că nu iși pot permite să meargă și am promis că îi vom sprijini în continuare, am întâlnit preoți jertfelnici care se preocupă intens de soarta enoriașilor lor și le cunosc îndeaproape nevoile și problemele.

Pe această cale conducerea executivă a Asociației mulțumește tuturor celor care ne-au sprijinit în acest proiect în mod direct, prin implicare și donații, sau în mod indirect, prin rugăciune și gândurile bune sau mesajele adresate și dorim tuturor și fiecăruia în parte Sărbători binecuvântate!