Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Dr. NIFON, astăzi, 30 mai, la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei am început sărbătoarile dedicate zilei de 1 iunie. Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, copiii din clasele I A și I C de la Școala Gimnazială Ion Alexandru Brătescu Voinești din Târgoviște, însoțiți de doamnele învățătoare Corina Ciulei și Georgiana Brașoveanu, au fost oaspeții noștri de onoare într-o zi plină de zâmbete, jocuri și surprize.
Încă de la sosire, micuții au fost întâmpinați cu prăjituri delicioase și daruri pregătite cu dragoste de echipa Asociației noastre. Atmosfera a fost una caldă și prietenoasă, iar curtea centrului s-a umplut de veselie, cântece și voie bună.
Reprezentanții Asociației, părintele Adrian Rada, director executiv, și doamna Luminița Șerbănescu, lucrător social, le-au urat bun venit celor mici și le-au vorbit despre valoarea copilăriei și importanța bucuriei curate, oferindu-le un mesaj de apreciere și susținere din partea Bisericii. După acest moment, copiii s-au bucurat de o serie de jocuri și activități recreative, menite să le aducă zâmbetul pe buze și să le ofere o zi de neuitat.
Evenimentul face parte din misiunea Asociației „Centrul Diaconal Casa Creștină” de a fi alături de comunitate, oferind nu doar sprijin material, ci și momente de bucurie și valorizare pentru cei mici.
Mulțumim cadrelor didactice implicate pentru colaborarea frumoasă și tuturor celor care au făcut posibilă această zi specială!
La mulți ani tuturor copiilor – să fiți mereu înconjurați de lumină, iubire și speranță!















