You are currently viewing Lansarea Proiectului caritabil „SCRISOARE CĂTRE MOȘ CRĂCIUN”

Lansarea Proiectului caritabil „SCRISOARE CĂTRE MOȘ CRĂCIUN”

,,Scrisoare către Moș Crăciun”

 

Prin acest eveniment oricine poate să devină „părinte adoptiv” pentru unul dintre copiii consiliați de Asociația Centrul Diaconal “Casa Creștină”.

Ce înseamnă aceasta?

Propunem spre sprijin cazurile a 25 copii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani, din județul Dâmbovița, proveniți din familii care se află în dificultatea de a le asigura haine și cadouri de Crăciun. Cazurile au fost semnalate de preoții de la parohiile cu care colaborăm, dar în cadrul campaniei așteptăm propuneri de noi beneficiari și pe pagina oficială de Facebook a Asociației sau prin intermediul paginii web www.casacrestina.ro.

Cine dorește să fie alături de noi, poate alege să împlinească dorințele cuprinse în scrisoarea către Moș Crăciun ale unui copil, căruia îi poate oferi un dar de Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului și pe care îl poate cunoaște oricând.   Noi vom direcționa către donator o Scrisoare către Moș Crăciun scrisă de fiecare copil în care se vor regăsi dorințele lor.  Puteți întâlni copilul pentru a-i duce cadourile, le puteți aduce la sediul Asociației noastre (vezi adresa mai jos) sau puteți face o donație pentru cumpărarea cadourilor.
Cine dorește păstrarea anonimatului, va primi o fotografie cu copilul și cu ce i-a cumparat prin intermediul Asociației noastre!

 

Menționăm faptul că pentru acest proiect donatorii sunt rugați să doneze numai haine și jucării noi, hainele fiind personalizate pe măsurile copilului selectat.

 

Donațiile pentru acest proiect se pot face și în contul Asociației Centrul Diaconal “Casa Creștină” RO85RNCB0128045415040001 specificând la detaliile de plată

Proiect Crăciun și numărul scrisorii copilului selectat pentru donație (afișat în partea stângă sus).

Atunci când alegeți o scrisoare sau doriți detalii suplimentare vă rugăm să ne contactați la sediul Asociației Centrul Diaconal “Casa Creștină”, situat în mun. Târgoviște, Calea Domnească, nr. 261,

pe pagina oficială de facebook Asociația Centrul Diaconal “Casa Creștină”, pe pagina web www.casacrestina.ro, sau la numerele de telefon:

0245.217.936 Centrul Social Creștin

0762.222.304 Pr. Adrian Rada – Director executiv

0733.114.905 Bobu Cătălina – Asistent social

img429 img430 img431 img432 img433 img434 img435 img436 img437 img438 img439 img440 img441 img442 img443 img444 img445 img446 img447 img448 img449 img450 img451